unu Ştii, de câte ori mă gândesc la tine, plouă sfâşietor de dulce, dureros de moale cu îngeri prin umerii mei... ca şi cum aş avea un sânge de aer... De câte ori te privesc... Lacrimile lumii îmi acoperă sufletul, cu iubire şi doare... Înfrânt sunt şi viu, strigăt şi încântător sărut... Ţine-mă strâns, ţine-mă strâns, să nu mă fure îngerul cu zburare... doi Ah! Ah, cât îmi este de frig, strânge-mă-n braţe să nu fiu singur... Cu suferinţa asta cruntă ce mă arde... Nu mă pot gândi la altceva... Îngerii-gând captivi într-un zâmbet... Da! Amăgitor, dar atât de bine... Atât de aproape nimeni nu mai poate fi... Pielea ta mirosind a curmale... Buzele tale muşcându-mi vorbirea, atât de aproape nimeni nu poate fi. Doar îngerii mei captivi într-un neasemuit zâmbet... trei De câte ori privesc în ochii tăi, stelele par mai vii, mai aproape... de parcă, într-un fel mai aproape am pluti altundeva şi altcum, cumva nostalgici, altfel mai copii... Hai cu mine pe dealurile verzi ale copilăriei, să înfiorăm universul cu râsul nostru viu. patru Pielea ei este ca o apă, ochii un maiestuos îndepărtat cer, limba, o flacără... Nu ezita! Nu trebuie să eziti... Doar ţine-o de mână şi practică virtuosul zbor. cinci Atunci când altcineva te ţine de mână, e ca şi cum altcineva ţi-ar trăi visele... Când îmi zâmbeşti copacii plutesc plini de dorinţe înspre aer... Deşertul se face o mare... Când altcineva îţi vorbeşte universul întreg mă doare de parcă s-ar îndepărta mereu, de mine, ireparabil. şase Unde este gloria mea de altă-dată?... Într-o zi îndepărtată, mă vei întreba unde este numele meu, "cea mai frumoasă, dintre ape"?... Te voi ţine de mână la fiecare apus, cu fiecare răsărit îţi voi săruta buzele: "tu cea mai frumoasă dintre aripi, te port în mine". Te port în mine secundă de secundă prin deşertul fiinţei, odată cu fiecare răsărit pentru fiecare uimitor apus, tu, "cea mai frumoasă dintre ape".  |
