Stele, de Conu Marius

 Când lumina lumii

se stinge

peste trupul 

apos al privirii

mele bete

de mirosul tandru

al trupului tău...

păsările gravide

și grele

se prăbușesc peste

claviculele 

moi și adânci

ale pământului

ca o ploaie inversă...

firele de iarbă ale 

măreței savane

se ascund

sub fuga nebună a

bivolilor negri și bizari

mirosind...

când tu nu mai ești,

stelele sunt o îndepărtare

și un țipăt.

Si atunci...

Și atunci oamenii

Au învățat să moară

De la furnici...


Și tot tunelul era o culoare

Telescopând amintiti, nostalgie

Și uneori câte un zâmbet

pe chipul unei fete grăbite

Și în trecere


Prin fața mușuroiului,

Din fața peronului

Unde eu așteptam din greșeală

Ziua de ieri...


Și atunci eu am învățat

Să zâmbesc de la furnici

Din greșeală...


Și în mijlocul mușuroiului,

Grăbit și în trecere

În privirea unei fete...

Ai putea

Ai putea fi singurul mod de
Viață posibil
Dacă nu mi-ar fi atât de
Spaimă de lucruri...


De suflete cumpărate
În magazinul second-hand
Al conștiinței...


În mijlocul pieței băltind
De lumini electrice și zâmbete
Crispate,
În fața turnului TV
Strig:


Ai fi putut fi
O a doua piele
Respirându-mi trupul colorat
Cu senzație...


Dacă nu cumva ești,
Dacă nu cumva deja sunt.

Tristete, de Conu Marius

 

Cred, de Conu Marius

 

Calatorie, de Conu Marius

 

Oglinda, de Conu Marius

 

Cauta, de Conu Marius

 

Calmi, de Conu Marius

 

Indemn, de Conu Marius

 

Demoni

 

Pixel

 

Hai sa plecam

 

Stele

 

Privesc atent

 

Zambet

 

Frumusete

 

Liniste

 Ia-mă cu tine

In camerele nopţii,

Acolo unde este atâta

Linişte şi imbrățişare...

Arată-mi ințelesul

Real al lucrului

În pleznet de sânge...

Ia-mă cu tine...

Şi abandonează-mă

Stelelor...

tată.

Bucură-te

Mi-ai zis tata,
Este mai tarziu decât crezi,
Bucură-te
Eşti încă tânăr
Şi timpul trece
Ca un armăsar negru,
De Andaluzia
În galop.

Bucură-te eşti încă tânăr
Şi ea te mai poate iubi...

Dacă o doreşte

Atunci când trece noaptea,
Pe străzi
Ca un dans
Ca o ploaie...

Bucură-te
Să nu cumva să fi
Îmbrățişat de moarte...

Este mai tarziu decât crezi,
Ai mai şoptit, tu,

tata.

ard

Nauci îngerii
Plutesc casant
Spre miezul de foc

Şi durere
Al inimii mele...

Acest animal bezmetic
Mirosind a castane...

Aripile ard...

Ah! Aripile ard...

Şi pare că întreg zborul
Este
O ultimă şi chinuitoare
Prăbuşire
A timpului
În bizarul spațiu
Dintre secunde...

secunde

Miroase a alge...


Şi a ape stătute,
A nuferi şi becațe
Săgetând ca o mirare
Cerul...

Zâmbetul tău
Dintre secunde

imbratisare

 

Tu rezisti
la ceea ce
nu se poate rezista,

te opui oceanului miscarii,
renunti la lumina fragila
a stelelor
si totusi nu poti sa uiti...

ea este in tine

de la
inceputul timpului
pana la sfarsitul lui,

exact ca tine

si de atatea ori
nu esti
constient de prezenta ei...

de cele mai multe ori repeti mereu
si mereu
o eternitate de vieti
seci, vieti inutile
doar pentru a o regasi
si recunoaste...

rauri de timp traversand inima ta
de-a lungul realitatii si fiintarii,

dintr-o parte in cealalta a universului...
repetitiv.

cu un singur si acelasi inteles...
stii tu ca energia cuprinsa
intr-o imbratisare este

la fel de intensa si vie ca
energia fabuloasa a stelelor...

ca tu rezisti la ceea ce nu se poate rezista,
te opui oceanului miscarii,

cu un singur si acelasi inteles...

stii tu ca energia cuprinsa
intr-o imbratisare este
la fel de intensa si vie ca
energia fabuloasa a stelelor...

ca imbratisarea este o
impartasire a luminii fiintei?...

este o impartasire a luminii fiintei?...

/nonpoetic/
05:34-05:39

Conu Marius 

doare

 mă doare când nu te văd
urlu când te văd....
te strig uneori în noapte...ce stupid...
de parcă m-ai putea auzi...
mă doare când te văd
mă doare că exişti...
atât de dulce...
la aşa o mică distanță de mine...
/în imediat următoarea secundă/
ca şi cum mi-ai popula bătăile inimii cu zâmbet...
( privirea cu sarea oceanelor )
şi totuşi atât de îndepartată...
ca o moarte,
ca o uitare,
ca o sărutare îndepărtată
ce înfricoșător de mult
doare.
 
/nonpoetic/
08:50-08-54
Conu Marius

dans

știi,

atunci când îmi zâmbeşti

deasupra ceştii de cafea

 

/un fel de dans al claviculei

cu aerul/

 

e ca şi cum milioane de fluturi

mi-ar sfâşia moale şi crud tâmpla...

 

ca şi cum toate sălciile lumii

mi-ar umbri privirea lăptos

cu orbire...

 

îndepărtarea asta dintre noi 

Captivi

 tine-mă de mană

iubito...

cum se ține râul în
prăbuşire înfricoşată
de versantul muntelui...

ne apropiem de marginea

intunecată a atmosferei

si dincolo nu vom
mai putea respira
prin sărut

captivi in cioburi
de sticla...

ca o reflexie mirată
în oglindă
la ora 11:01 a.m.

/nonpoetic/ 

Imbratisare

 

dilema

 

Un mâine al aceluiași zâmbet

 

Putere

 

Viu

 

Alegerea de a fi

 

Cunoastere

 

Moarte si viata

 

Emotii

 

Seminte

 

Oceanul emoțiilor

 

Mister

 

Ecologist

 

Greseala

 

Critic

 

Frumusete

 

Valoare

 

Cafea

 

IerI

 

Ploaia

 

Fix

 

Copilarie

 

Departe

 

Metropola

 

Picatura