Mărțișor 5

 

Stele, de Conu Marius

 Când lumina lumii

se stinge

peste trupul 

apos al privirii

mele bete

de mirosul tandru

al trupului tău...

păsările gravide

și grele

se prăbușesc peste

claviculele 

moi și adânci

ale pământului

ca o ploaie inversă...

firele de iarbă ale 

măreței savane

se ascund

sub fuga nebună a

bivolilor negri și bizari

mirosind...

când tu nu mai ești,

stelele sunt o îndepărtare

și un țipăt.

ard

Nauci îngerii
Plutesc casant
Spre miezul de foc

Şi durere
Al inimii mele...

Acest animal bezmetic
Mirosind a castane...

Aripile ard...

Ah! Aripile ard...

Şi pare că întreg zborul
Este
O ultimă şi chinuitoare
Prăbuşire
A timpului
În bizarul spațiu
Dintre secunde...