Au vrut sa ma intinda
Mai mult decat
As fi fost eu intins ,
Si asta m-a durut…

Au vrut sa ma sfasie
Mai mult decat as fi
Fost eu de sfasiat ,
Si asta m-a desfacut…

Au vrut sa se
Hraneasca din mine
Mai mult decat
As fi fost eu de mancare,
Si asta m-a epuizat…

Rad…

Rad…

Sunt peste tot si niciunde…

Un id ,
O fiinta lacunara
Umpland golurile dintre
Lucruri…

Rad …

Sunt si nu sunt,
Aici in arena tragatorilor
De elita…

Nu sunt un clown,
Si nici
Un dansator..

Atunci cand rad
Fiintele invata sa
Moara,
Cand dansez
Realitatea devine opusul acesteia…

Aaah!...

Spun:
Nu mai rostiti…
Nu mai atingeti…
Nu mai visati…

Sfarsitul este aproape,
Pluteste lent
In chiar fiecare lucru
La fel cum in fiecare primavara
Pluteste
Straniu si indolent
Uimitoarea iarna ce va veni…

Spun:
Fie acesta sfarsitul atasarii
Voastre de lucruri…

Hai mai bine
Sa sarutam aerul…

Mai bine sa rostim
A ploaie..

confesiunile raului ganditor

Sunt patruns
Pana la orbitorul
Vederii
De existenta…

Ca de un tipat
Galben
Rasfirand toamna
In frunze…

Toti cainii simtirii
Mele
Musca brusc,
Realitatea
De fata…

Pana la sange.

Iata :
Iau mainile mele inutile
Si le mananc,
Ca nu cumva sa-mi fie de
Vre-un folos
Si asta sa ma indeparteze
De tine…

Ochii mi-I scot,
Limba mi-o smulg,
Umerii , ah,
Chiar pe umeri
Ii zdrobesc dureros de greutatea
Ascutita a aerului…

Si urlu.

traim intr-o lume ranindu-se de ea insasi
precum un indecent sarut
al metalului scrasnind
pe clavicula alba
si neputincioasa a fiintei...

va asteptam.

if u want a draw just asked for it

silent hill of my dream

o poveste...

...

era un copil...

ii placea la nebunie sa se joace cu fluturii aceia frumos colorati care zburau deasupra stupinii bunicului sau bland si batran precum timpul...

le urmarea fascinat jocul aripilor moi si matasoase in lumina vie a soarelui de primavara...

ii lasa cu gingasie sa i se aserze pe umerii fragili si uneori chiar si pe nasuc...

il gadilau nespus micile insecte ceea ce-l facea sa rada nespus si deschis...

pana intr-o zi...

deasupra stupinii bunicului a trecut Avionul...

si El era Galben si Metalic si scotea un zgomot naucitor...

"Nu se aseamana cu fluturii..." si-a spus copilul "... ci mai degraba cu bondarii aia negrii si sacaitori..."

"Ba nu este o Viespe!..."si si-a amintit de viespea aceea rea care-l intepase anul trecut...si cat de mult il duruse,atunci...

Din coada Lui s-a revarsat un fir usor si albicios de fum...

"Avioanele astea Galbene si Metalice produc norii " si-a spus copilul pe deplin lamurit si zambind...

ca o ploaie ...

ca o ploaie s-a lasat usor pe pamant o roua cu un miros intepator si rau...

"Nu! a strigat copilul prabusit in genunchi printre sutele de fluturi prabusiti , tremurand spasmodic din aripi...

a invatat sa urasca in chiar acel moment lumea oamenilor...

sa-i fie teama de avioane..

a plans...

moartea muta a prietenilor lui fluturii...

pana la urmatoarea primavara, cand alti fluturi urmau sa se nasca precum niste fructe fermecate ale unui pamant bogat...


Din propria mea copilarie...