Sunt patruns
Pana la orbitorul
Vederii
De existenta…
Ca de un tipat
Galben
Rasfirand toamna
In frunze…
Toti cainii simtirii
Mele
Musca brusc,
Realitatea
De fata…
Pana la sange.
Iata :
Iau mainile mele inutile
Si le mananc,
Ca nu cumva sa-mi fie de
Vre-un folos
Si asta sa ma indeparteze
De tine…
Ochii mi-I scot,
Limba mi-o smulg,
Umerii , ah,
Chiar pe umeri
Ii zdrobesc dureros de greutatea
Ascutita a aerului…
Si urlu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu