În Regresia lui A…o imagine funcţionează tragând după ea un sentiment difuz, cu impresia de acţiune precisă, consumată sau pe cale să se consume. Clişeele sporesc veridicitatea trăirilor atunci când declamaţia s-ar vrea publică.
Ca un filtru intre univers şi imaginea universului despre sine, conu marius viorel promite dominaţia supraexpunerii, prăbuşirii violente în indiscreţia obiectivului inventariat uneori cu o percepţie suavă, alteori cu intensitatea unei apatii foarte bine disimulate.
Autorul nu acceptă cu uşurinţă tăcerea, trecerea, înghiţirea în sine a fiinţei sau pare că se împotriveşte doar de dragul păstrării unei dovezi a neputinţei omului în general, de a-şi trăi cu înţelepciune suferinţa ale cărei cauze le găseşte inexplicabile.
Din instinct, caută în poemele sale eliberarea, mărşăluind într-un cerc perfect închis, recunoaşte şi în consecinţă îşi asumă asta.
Daniela Micu
Abstractismul (intenţionat şi fundamental) lui Marius Conu duce poezia inspre o cunoaştere bizară a fiinţei , este mai inainte de a definii rostirea prin chiar rostire insăşi. Poezia lui Marius nu o citeşti pur si simplu, o auzi, o simţi. Şi cȃnd crezi că te-ai rătăcit in cuvinte ţi se şopteşte esenţa. Inainte de cuvȃnt exista şoapta,inapoi strigătul , iar poeziile lui Marius Conu se citesc numai in şoapte mirosind a strigăte. Poezia lui Marius are o putere aproape orgasmică, reuşind prin felul sacadat să exploreze orice sentiment. Faptul că autorul nu descrie şi nu scrie in cuvinte sau imagini clasice demonstrează că Marius este un artizan al cuvintelor.Meşteşug căutat , grefat firesc pe o angoasă exploratorie a exprimării.Explorarea dinamică a limitelor cuvȃntului.
Andreea Vraja
joi, 23 septembrie 2010
duminică, 19 septembrie 2010
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Devianta si sentimentul
Devianta si sentimentul
Motto:
“Sunt orbit de buzele tale ,de zambetul tau,de fiinta ta,inutila victima la marele carnagiu al privirii.”
Sunt claustrat,prizionier absurd al formei si materiei…
Imi doresc o fiinta de apa,un trup lichid inter-schimbabil…
Sufar mereu despartirile de tine…
Ca pe cele din urma despartiri…
Nu poti iubii cu jumatate de masura,nu poti iubii doar ceea ce iti amintesti,nu poti iubii o amintire ci ,cel mult te poti amagii cu umbra unui sentiment.Traim intr-un secol al depravarii simtirii, un univers al instrainarii continue, al neputintei de a participa cu adevarat la sentimentul acesta total,inrobitor si miraculos.
Intr-o lume stranie si straina a experimentului afectuv, al evadarii fintei din sine inspre un alter-geist exterior si artificial.
Iti spun desii sunt singurul care te poate iubii tu nu ma cunosti.
Iti spun desii sunt singurul care este cu adevarat interesat de tine tu nu ma vezi.
Iti spun desii sunt singurul care te viseaza tu privesti lumea.
Cum poti convinge pe cineva de dragostea ta?
Intr-o lume a destramarii finite prin si in imagine.
Intr-o societate a violului colectiv al simtirii.
Intre oameni mereu mirosind a frica si fascinatie.
In indepartarea aceasta a fiintei de catre fiinte.
Dragostea este perceputa acum in societatea aceasta hedonista si superficiala ca un comportament deviant,.este un act de infractionalitate asupra altuia.
