În Regresia lui A…o imagine funcţionează tragând după ea un sentiment difuz, cu impresia de acţiune precisă, consumată sau pe cale să se consume. Clişeele sporesc veridicitatea trăirilor atunci când declamaţia s-ar vrea publică.
Ca un filtru intre univers şi imaginea universului despre sine, conu marius viorel promite dominaţia supraexpunerii, prăbuşirii violente în indiscreţia obiectivului inventariat uneori cu o percepţie suavă, alteori cu intensitatea unei apatii foarte bine disimulate.
Autorul nu acceptă cu uşurinţă tăcerea, trecerea, înghiţirea în sine a fiinţei sau pare că se împotriveşte doar de dragul păstrării unei dovezi a neputinţei omului în general, de a-şi trăi cu înţelepciune suferinţa ale cărei cauze le găseşte inexplicabile.
Din instinct, caută în poemele sale eliberarea, mărşăluind într-un cerc perfect închis, recunoaşte şi în consecinţă îşi asumă asta.

Daniela Micu



Abstractismul (intenţionat şi fundamental) lui Marius Conu duce poezia inspre o cunoaştere bizară a fiinţei , este mai inainte de a definii rostirea prin chiar rostire insăşi. Poezia lui Marius nu o citeşti pur si simplu, o auzi, o simţi. Şi cȃnd crezi că te-ai rătăcit in cuvinte ţi se şopteşte esenţa. Inainte de cuvȃnt exista şoapta,inapoi strigătul , iar poeziile lui Marius Conu se citesc numai in şoapte mirosind a strigăte. Poezia lui Marius are o putere aproape orgasmică, reuşind prin felul sacadat să exploreze orice sentiment. Faptul că autorul nu descrie şi nu scrie in cuvinte sau imagini clasice demonstrează că Marius este un artizan al cuvintelor.Meşteşug căutat , grefat firesc pe o angoasă exploratorie a exprimării.Explorarea dinamică a limitelor cuvȃntului.

Andreea Vraja