ei, au chipul
meu...

ei, sub pielea
aceasta moale
tresalta...

viu sunt acum.
si renunt...

ei, sunt mai
inaintea mea,
ca o ploaie,
stiu cuvintele
pe care urmeaza
sa le spun...

sunt viul si
translucidul rosu,
in translatie
sarat ca un sacrificiu,
bland ca o profetie
...

dinspre un trup
spre un intotdeauna
un altul...

undeva, acolo,
in camera de sticla
a amintirii,
chipul meu
este fascinat prizionier...

iar ei,
au zambetul meu...
se insinueaza
privirilor voastre...

ei vibreaza,
ei sunt fericiti,

ma cheama cu
voci cristaline, si,
indiscutabil asemanatoare...

singurul sunt
in viata, sunt,
strigat intins, perpendicular
dinspre indepartatul pescarus
spre lichidul delfin...

undeva mai
inaintea chipului meu...

acolo sub copaci,
unde iubita mea danseaza
pentru ultima oara
in reflexia stinsa
a unui pahar de vin...

ei isi recompun milioane
de chipuri,
populand milioane de
secunde.