Totalul afișărilor de pagină

Despre mine

luni, 6 decembrie 2010

poem of the day









unu


Ei stiu mai bine
kand rasare
luna,
si kand avem
fruntile muskate
de viermele
nopti...

Ei plutesk la marginea
auzului
ka o remuskare...

Invaluind lumea
in plasa iubiri lor
pana la sufokare...

Nu e nimik de pierdut,
ei vietuiesk
in lukruri
si sfasie koapsa noastra
moale
ku lupte...

Zik:
sfarsitul luminii
este
o tacere a lumii

inkid privirea in
ea insasi
ka intr-o kupa
si-mi zik:
nimik nu mai poate
fi!

Dar totusi ei
bantuie marginea
likida a auzului
ka o prezenta...

Urlu!

2 comentarii:

  1. Totul poate fi!
    Trebuie doar sa urlam toti!

    RăspundețiȘtergere
  2. si apoi sa ne aruncam cu fruntea in buda
    (citat din memorie din philip k dick)
    :-))

    RăspundețiȘtergere