ca un pantec este
auzirea lumii...
mereu nascand
in afar rostirii
lucrurile...
ca o clavicula calda
de carne...
fie umarul tau alb,
drept si nicioadat sarutat
cel mai real lucru....
fie buzele mele
fara de sunete, rosii si strivindu-se
de sticla laptoasa a dintilor
cea din urma realitate...
ca un pantec este
lumea aceasta
plutind mereu intre real
si realitate
fiintele...
mut, aproape in uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu