predica a cincisprezecea
ma strecor prin rana adanca
din coapsa dreapta
catre placerea inchipuita
a coapsei stangi.
sunt o constanta
a ierbii, soare
viu
sarutand.
astept...
sa-mi iert
rana din piept
capatata demult
in orbitorul desert.
plutesc uneori
deasupra acestui inutil
trup.
uneori il ating,
alteori il miros
ori il mangai...
luminos
nu mai sunt....
ma strecor uneori
in amintirea
calda, uimitoare
a fiintelor vi....
lent, insinuant
ma strecor...
pot fi umbra ta,
scrasnetul unei pietre
in zori,
visul acela din care
te-ai trezit tremurand...
sunt peste tot...
oriunde te-ai uita
eu te voi privii,
zambind.
nu am un trup,
si
ma strecor
prin rana adanca
din coapsa dreapta
a acestui
martir...
pentru a fi...
inca putin...
inca putin!
Ca o stihie dorindu-si viata inapoi... Ca un carbune tanjind dupa foc... Ca un sunet pierdut vorbirii
RăspundețiȘtergere