Am sa-ti povestesc acum despre ritmul acela tainic si ascuns,vital si in acelasi timp crud , ce curge ametitor prin miliardele de fiinte, stapanindu-le si in egala masura dandu-le un sens de existenta…fluid, scop dinamic, matrice vie de o aceeasi varsta cu astrii ,motorul fierbinte si de neoprit al universului, prabusire vie si orgiastica a FIINTEI, IN CHIAR SUBSTANTA EI , PANA LA UITARE DE SINE…
Pana la uitare de sine ne umple ritmul acesta de lumina si durere, ca un fluviu mereu prabusindu-se greu . lacom si lent , intr-un estuar al simtirii , de o varsta cu lume si intotdeauna tanar , sarutand in fluxul lui continuu un ocean al mirarii si amintirii.
“Saruta-ma” , i-am zis , din inima aceea tare si rece a noptii, Ei-ce-mi-devora-visele-cu-nostalgie, Ei-de-spaima-durere-si-intuneric ,”saruta-ma . atinge-mi cernita si sesibil de cruda-mi frunte cu neasemuitele, sensibilele , tremuratoare tale degete (ca o fluturare de aripi , ca un puf de salcam , ca o frunza de laur)…stii nici nu am apucat sa-ti spun ceea ce voiam , cat de mult te-am iubit si cum te voi iubii eu in continuare, cum fiinta mea nu mai este, dizolvata pe jumatate in tine, cum mi-am pierdut eu fragil , echilibrul odata cu prabusirea ta violenta in-afara-din-timp…cum am invatat eu sa tac ore intregi , in intuneric si mutenie , cum miezul insipid al noptii a devenit inima vie a activitatii mele , chipul darz al oricarui exercitiu de vointa , cum frica fiindu-mi sa adorm ,(departe de tine) , imi obosesc trupul si mintea pana la epuizare incercand in felul acesta fara speranta sa ma uit pe mine , sa nu ma recunosc.
Sunt un vertij de durere!
O orbire intunecata a simtirii!
Cand respir , cand beau , cand mananc, cand merg sunt constient de absenta ta.
Si asta imi provoaca suferinta.
Hai! Fii!! Hai macar pentru o clipa , pentru o fugitiva si irepetabila secunda respira si fii , aici alaturi de mine…saruta-ma! , ti-am zis… pentru ultima oara in lumea asta oarba si insensibila, hai saruta-ma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu