uimire am citit in sufletul meu atunci cand intr-o noapte aprinsa
te-am regasit stand de veghe...
privindu-ma si zambind...
stii tu ca indepartarea de stele ne face pe noi mai umani si mai
calzi...ca suntem copii mult iubiti ai universului...
o nesperata sansa de a putea vorbii cu tine liber si fara oprelisti...
de a afla secretele nebanuite ale sufletului tau...
de a-ti putea respira respirarea...
ma mai tine in viata...
cine esti tu, de unde vi , care iti sunt idealurile , ce te intristeaza ,
ce se ascunde sub chipul acela moale si gingas de icoana rusa?...
iata cateva intrebari la care se pare niciodata nu voi putea sa raspund .
dar care imi macina visele.
habar nu am cum sa incep acest text...
de altfel niciodata nu am suferit de ceea ce se intampla in general celor care
scriu,nu am avut niciodata sincopa...doar teama de spatiul alb, virgin si deschis al unei
neincepute coli de hartie mi-a macinat cateodata mintea...
cine esti tu,ma intreb...
de ce tocmai tu?
de ce tocmai tu sa fi cea care imi zgandara rana mai veche a sufletului...
ce am facut eu sa o merit...si mai ales ce dracu ai facut tu sa o meriti...
ai fost iubita vreodata?...
ai capacitatea sa iubesti?...
poti intelege dulcele si sfasietorul chin la care prezenta ta , numai ma supune?...
ma intreb deseori ce se intampla cu golanul ala rece si crud pe care cu bucurie
si atentie l-am cultivat timp de-o eternitate...
unde s-a dus zeul- limitelor,cel care-si facea din sine o arma impotriva regnului feminin
si al feminitatii in general?...
sa fie oare acesta testul unei noi limite?...
sa fie o lectie de care as fi avut nevoie conform parerii unor zei autoritari si cruzi?...
ma cac pe mine de vre-o doua luni si jumatate incercand orice solutie izbavitoare , care sa ma faca sa te uit , sa ma uit , sa ne uitam...
fara speranta se pare...
Unde esti tu libertate a ratiunii si tu mutenie a pietrei?...
unde esti tu zeu al urii si al lipsei de limitare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu