Totalul afișărilor de pagină

Despre mine

miercuri, 20 octombrie 2010

de ce nu intelege mihail poezia?







Descrii...doar tehnologia , modalitatea tainca de producere a metaforei...doar modul acela indecent in care un cuvant isi asuma un alt inteles , mai violent si mai izbitor prin care el , cuvantul se transforma in metafora... nu este blandete aici , nu este bunatate in aceasta ci doar un mod direct si crud de a izbii rostirea pana la sangele acesteia , un canibalism aprioric al cuvantului auto-devorandu-se pana se dezbraca de toate pieile lui permisive pentru a devenii un altceva mult mai inalt sau mult mai profund in egala masura...nu exista aici, in acest loc al manifestarii cuvantului nici o libertate sau singura libertate care se afla imi este mult prea ascunsa , prea indirecta si pe mine ma misca doar lucrurile directe , actiunile ferme, directe , lipsite de indoiala , formele fixe , melodicitatea unui text.
Poezia conforma realitatii , planara, superficiala si descriptiva...o stare exprimata prin condensarea unui fapt de viata , conformism pur cu un nucleu abia sintit de revolta , un scop metafizic sau afectiv oferit in dozaje mici , homeopate , aceasta ar fi solutia lirismului modern. Descriptivism aprioric incordandu-se in verbalism sau simbol . O lectie a unei exprimari lipsite de creativitate si mustind de formule prozodice cautate.Bucati de realitate crude , directe , biografice exprimand un tel ecleziastic , o angoasa , un nefiresc.
Produs al unei generatii de evadati , o continua fuga in fata unei opresivitati atotputernice a realului , o generatie de o lasitate temerara , al unui “si totusi daca” abia soptit , temator si discursiv , produs al unei alegeri personale si total subiective , in afara normelor sau al unor structuri axiologice generale , o poetica a unui imaginar fortat afectiv si personal , o poetica a efemerului , accidentalului cotidian.

2 comentarii:

  1. "canibalism aprioric al cuvantului" aici m-am oprit, ştiu că trebuie să mai adaug şi restul, pentru a fi tu înţeles, dar eu scriu aşa: normal că ne mâncăm cuvintele, hrănim un creier care în lungi timpi de repaus, merită măcar atât. Nu putem să fim atât de conştienţi tot timpul, de aceea şi când dormim visăm, mai aproape de tine scriu că atunci când nu înţelegem; ne mâncăm cuvintele!, de aceea devenim "permisivi".
    Eu aşa am înţeles, altfel sunt un meteorit în iarba cuvintelor tale.

    RăspundețiȘtergere
  2. mai degraba cuvintele sunt cele care acum ne devora...
    instrumentele noastre s-au instapanit peste fiintele noastre si asistam
    din ce in ce , unii mai amuzati ,altii mai stupefiati , la adaptarea rasei umane...
    la propriile creatii...
    normal in aceste conditii ca depresivul si alienatul sa devina arhetip , nostalgie a unei umanitati uitate si pierdute...
    cuvintele acestea ne devora...
    si nu invers...
    :-)

    RăspundețiȘtergere