adoratzia lui tzepi , sapte chipuri de ceara

unu

incoerenta ca violenta este o forma de manifestare a propriilor limitarii...

traim intr-o lume a incapacitatii...

a stimulentelor si a trairilor artificiale...

intr-un vis mecanic si automat...

si asta ne mananca aproape tot timpul...

cum ti-am mai zis , nu tot ce zboara se mananca sau are pene...



doi

ma doare cand nu te vad...

ma doare cand te vad....

te strig uneori in noapte...

ce stupid...

de parca m-ai putea auzii...

ma doare cand te vad...ma doare ca existi...

la asa o mica distanta de mine...

si totusi atat de indepartata...




trei


ai rezolvat ceva cu sufletul meu demult pierdut...

stii imi aminteam ca as fi fost odata demult eu , inger si viu mereu plangand in teritoriul disperat al insingurarii..

stii fara sa vrei mi-ai gajat sufletul pentru un zambet...#


pentru un singur zambet..





patru

sunt epuizat...

simt cum imi cresc aripile fericirii...

tinzi sa devii cea mai inteligenta si mai frumoasa femeie din viata mea...

o fi bine?

o fi rau?


Habar nu am!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!




cinci

Nu sunt decat ceea ce ti-ai putea imagina despre mine si poate ceva mai mult...

amintirile mele dureroase ma lasa golit de suflet si viata...

am murit odata din dragoste si de atunci viata mea a fost pustie si goala...

sunt emotionat si cuvintele ma tradeaza...

nu vreau , mai ales nu vreau ca in vre-un fel anume nestiut sa te ranesc...

nu vreau ca in vre-un fel anume sa ma tradez...

esti tot ceea ce mi-as putea inchipuii si poate mult mai mult...

superficiala nu esti si nu ai cum sa fii, nici o persoana superficiala nu se priveste in oglinda pentru a-si explora sufletul si sentimentele...

ne temem fara indoiala atat tu cat si eu de acest sentiment crud si violent care ne poate devora precum o flacara doi fluturi de noapte , fermecati si
fascinati de lumina...

nu iti permit sa dai vina pe tine...

vina este una comuna in acest caz...

putem , si cred ca asta este singura reactie normala sa lasam lucrurile sa decurga de la sine, fara preconceptii, scenarii sau sperante, cu promisiunea
ca la sfarsitul drumului indiferent care ar fi acesta sa ramanem cei mai buni prieteni...

nu putem pretinde altceva, si in conformitate cu principiile mele de viata nu trebuie sa ratam posibilitatea unei fericiri mistuitoare, viitoare si
probabile...

riscam sa ne doara, fara indoiala dar asta ne va intarii si ne va imbogatii amintirile viitoare...

este singura reactie care nu va duce la alienarea noastra


nu as putea fi altfel decat nemultumit de mine, decat un tribulind mereu plangand o pierdere care nici macar nu este a lui , o pierdere inchipuita
numai...

si as putea murii in bratele tale...




sase


am invatat sa tac de la bunicul meu...
era un copil cu ingeri in ochi razand fericit la fiecare rasarit de soare, povestind oricui vroia sa-l asculte despre frumusetea lumii si fericirea de a
fi viu...
minunate jocuri inventa in fiecare zi..
avea prieteni...
iubea...
lumea.
si cel mai mult il iubea pe bunicul sau ...

i-a spus bunicul lui , acela pe care il iubea atat de mult ca s-ar fi intins pe jos cu drag pe jos si s-ar fi lasat sa moara pentru El
i-a spus:Orice in viata are un sfarsit, fiecarui fericit rasarit ii urmeaza un profund apus!
apoi s-a stins, usor usor in timp...
copilul a invatat sa planga...
si sa moara singur si trist...



sapte
uneori ma gandesc la tine ca si cum ai fi aici, alaturi de mine...

ca si cum ai respira aerul asta imbacsit de atat fum de tigara , si de miros iute de diluant si lacuri, resturi inestetice ale tablourilor mele...

...imi inchipui atunci ca sunt cea mai vie fiinta de pe suprafata pamantului...

...cred ca nu am invatat inca sa plang...

...si ma tem pentru sufletul meu...

...si ma tem pentru sufletul tau...

pentru ce ar putea ramane din el...

ti-ma spus ca sunt tot atat de monstruos pe cat poate fi un om...

ca am aceleasi dorinte alienante...

ca numai cioturile aste de aripi ma salveaza de a nu devenii o bestie fara chip...

un exponent al cruzimii si violentei gratuite...

ma tem ca te-as putea iubii...

autrefois...


de dincolo
de cuvinte...

din afara numelor..

cum o frunza plutind
spre indecenta
propriei ofiliri...

in luna trista
si mirosind
a spaima a lunii septembrie...

text pentru adormit tzepi

uimire am citit in sufletul meu atunci cand intr-o noapte aprinsa
te-am regasit stand de veghe...

privindu-ma si zambind...

stii tu ca indepartarea de stele ne face pe noi mai umani si mai
calzi...ca suntem copii mult iubiti ai universului...

o nesperata sansa de a putea vorbii cu tine liber si fara oprelisti...
de a afla secretele nebanuite ale sufletului tau...
de a-ti putea respira respirarea...

ma mai tine in viata...

cine esti tu, de unde vi , care iti sunt idealurile , ce te intristeaza ,
ce se ascunde sub chipul acela moale si gingas de icoana rusa?...

iata cateva intrebari la care se pare niciodata nu voi putea sa raspund .
dar care imi macina visele.


habar nu am cum sa incep acest text...

de altfel niciodata nu am suferit de ceea ce se intampla in general celor care
scriu,nu am avut niciodata sincopa...doar teama de spatiul alb, virgin si deschis al unei
neincepute coli de hartie mi-a macinat cateodata mintea...

cine esti tu,ma intreb...

de ce tocmai tu?

de ce tocmai tu sa fi cea care imi zgandara rana mai veche a sufletului...

ce am facut eu sa o merit...si mai ales ce dracu ai facut tu sa o meriti...

ai fost iubita vreodata?...

ai capacitatea sa iubesti?...

poti intelege dulcele si sfasietorul chin la care prezenta ta , numai ma supune?...

ma intreb deseori ce se intampla cu golanul ala rece si crud pe care cu bucurie
si atentie l-am cultivat timp de-o eternitate...

unde s-a dus zeul- limitelor,cel care-si facea din sine o arma impotriva regnului feminin
si al feminitatii in general?...

sa fie oare acesta testul unei noi limite?...

sa fie o lectie de care as fi avut nevoie conform parerii unor zei autoritari si cruzi?...

ma cac pe mine de vre-o doua luni si jumatate incercand orice solutie izbavitoare , care sa ma faca sa te uit , sa ma uit , sa ne uitam...

fara speranta se pare...

Unde esti tu libertate a ratiunii si tu mutenie a pietrei?...

unde esti tu zeu al urii si al lipsei de limitare?

pasaj , dupa amiaza unui nebun

I feel like a DREAMER ...

like a beautifull rider

sleeping in the down... or rising?....


Mon amie...

le jeux de chance c`est au partuot le chemin du Dieux....


Inca o dimineata de rahat,haraii poetul privind cu dispret
mucurile de tigara imprastiate in uriasa scrumiera rosie...
(o ceasaca de cafea, doua cesti de cafea, trei cesti de cafea
iubita nu mai zambea...nu mai zambea...intr-un ciob rosu de oglinda
rostirea se reflecta...iubita nu mai zambea)

...si mai ales migrena aceasta ce pare a se eterniza
...si mai ales rusinoasa mea lipsa de memorie
...si mai ales...


stai! cum dracu macheama? tremura el...

cum dracu ma cheama?

care este numele meu/cine sunt....

E.V.A.P.
(croncanii El)

endofvaporalchoolicemision...

-lumea betiv/bezmetica paru a se prabusii dintr-o data peste
el,prin el,in el umplandu-i pana la refuz fiecare cotlon la fiintei
cu atrocitati, durere, slabiciune si frica-

sunt totusi o fiinta fragila,se prabusii el pe gresia
tare
(indepartata)
si uimitor de rece,
de calma...

plangand
razboaiele neincepute,copii ucisi
ai epocii...

sunt totusi o fiinta fragila,
haraii el zgariind disperat
faianta murdara...

E>V>A>P

croncanii EL
stralucind pe marginea cazii
intr-o
lumina aparte...

frant si prabusit in moarte.

ea avea chipul

Am sa-ti spun acum despre progresia blanda a stelelor,
sub un cer de mai,mereu indepartandu-se de privirea tai
nica a iubitei...

despre fermecata strategie a fluturilor adoptand un zbor,
despre negustatele fantani...si mai ales...
ierarhia ingerilor..

Ea avea chipul unui copil
si trup de femeie...

a piersici coapte
intr-un nestiut desert al mintii
miroseau buzele ei....

era o gradina fantastica
parul ei,
un gand nespus alba ei tampla....

precum un insetat pelerin
ingerul,
o mult dorita oaza....

precum de aur si
lapis-lazulli,
vulturii sagetau un front
al spaimei
format din foste caprioare....

mirosea a intristare natura
a spaima
si a singuratate....

fragment golan, in lucru

Am sa-ti povestesc acum despre ritmul acela tainic si ascuns,vital si in acelasi timp crud , ce curge ametitor prin miliardele de fiinte, stapanindu-le si in egala masura dandu-le un sens de existenta…fluid, scop dinamic, matrice vie de o aceeasi varsta cu astrii ,motorul fierbinte si de neoprit al universului, prabusire vie si orgiastica a FIINTEI, IN CHIAR SUBSTANTA EI , PANA LA UITARE DE SINE…
Pana la uitare de sine ne umple ritmul acesta de lumina si durere, ca un fluviu mereu prabusindu-se greu . lacom si lent , intr-un estuar al simtirii , de o varsta cu lume si intotdeauna tanar , sarutand in fluxul lui continuu un ocean al mirarii si amintirii.
“Saruta-ma” , i-am zis , din inima aceea tare si rece a noptii, Ei-ce-mi-devora-visele-cu-nostalgie, Ei-de-spaima-durere-si-intuneric ,”saruta-ma . atinge-mi cernita si sesibil de cruda-mi frunte cu neasemuitele, sensibilele , tremuratoare tale degete (ca o fluturare de aripi , ca un puf de salcam , ca o frunza de laur)…stii nici nu am apucat sa-ti spun ceea ce voiam , cat de mult te-am iubit si cum te voi iubii eu in continuare, cum fiinta mea nu mai este, dizolvata pe jumatate in tine, cum mi-am pierdut eu fragil , echilibrul odata cu prabusirea ta violenta in-afara-din-timp…cum am invatat eu sa tac ore intregi , in intuneric si mutenie , cum miezul insipid al noptii a devenit inima vie a activitatii mele , chipul darz al oricarui exercitiu de vointa , cum frica fiindu-mi sa adorm ,(departe de tine) , imi obosesc trupul si mintea pana la epuizare incercand in felul acesta fara speranta sa ma uit pe mine , sa nu ma recunosc.
Sunt un vertij de durere!
O orbire intunecata a simtirii!
Cand respir , cand beau , cand mananc, cand merg sunt constient de absenta ta.
Si asta imi provoaca suferinta.
Hai! Fii!! Hai macar pentru o clipa , pentru o fugitiva si irepetabila secunda respira si fii , aici alaturi de mine…saruta-ma! , ti-am zis… pentru ultima oara in lumea asta oarba si insensibila, hai saruta-ma!

lectia a patra, cotlonul amintirii


spaima cumplita
de lupta...

violenta florilor
impotriva
bestiilor
ce locuiesc in
marginile
colturoase ale viselor...

spaima de a trebui sa fii,
inca o clipa...

inca o clipa...

in miezul intunecat
al acestui ospat
in care fostii mei prieteni
serviti
in farfuria grasa a
amintirii
imi zambesc trist...

a amintirii luminoasee
ca ai fi putut
fi.


Conu Marius Viorel, ora 07 : 45





lectia a cincea, visul lui goya


calarind furtunile
negre
si violente
ale acestui sfarsit
de veac...


singur in amiaza
fierbinte,canibala
a regasirii iubitei...

impartasind amintirea
ca
ai fi fost
tuturor prietenilor tai...

aroma negustata
a unui
fabulos vin...


strabatand furtunile
lacome
ale tristetii.
de a nu mai fi.


Conu Marius Viorel, ora 08 : 00







lectia a sasea, strigat canibal


leii gandirii,
leoparzii imbratisarii
si serpii disperati
ai fricii
iti strapung orbitorul gandirii...


esti carne
si sange,
un caine fara stapan,
amintirea vie a unui
vis spaniol,
mirosind a coride
si trandafiri...

neputinta de a te sustrage
unei aride statistici
a prietenului tau
obez
hranindu-se crud din
foste animale...

neputinta ta de a
zambi...

sarutul?
o alinare.


Conu Marius Viorel, ora 08 : 15

un raspuns pertinent impotriva habotniciei

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"

Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe video clipul inregistrat). Dansa a precizat foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:
"Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui...
Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte...

Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli etc.)
Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA...
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ii ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.
Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?
E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.

Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu...
E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.
Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii."

de ce nu intelege mihail poezia?

Nevoia de arta, o foame straina , stranie, straina…







O kabala de oameni de cultura stau agatati de fumul tigarilor lor groase si puturoase in spatiul initm si elegant al saloanelor literare si dicteaza:
NU suntem intelesi!
NU avem pentru cine sa fim!
Arta a murit!
Traiasca noul consumator, omul-retail ,noi suntem singurii constienti de frumusetea lumii , singurii ei pastratori.
DACA EI NU NE INTELEG NOI REFUZAM SA-I INTELEGEM!NOI SUNTEM SENSUL CEL MAI ASCUNS AL VIETII, DOAR PRIN NOI OAMENII POT FIINTA CA ANIMALE ESTETICE!
Ii privesc pe jumatate animat de ganduri peverse si imi spun
Ok!Universul meu inchistat si lipsit de educatie estetica se invarte in lumea blogurilor si a ultimului club prin care am fost.Sunt consummator inrait de Holliwood si muzica rock , si asta fara indoiala este rau (cel putin asa imi spunea doamna diriginta acum vre-o cativa ani).
Un om este dator sa citeasca o carte!
Dar sa vada un film , nu…?
Dar sa asculte o melodie , nu…?
Dar sa sarute o fata atunci cand aceasta trebuie sarutata , nu…?
Prefer si intotdeauna voi prefera o iubita unei carti prost scrise , caci ce avem noi acum in MAREATA LITERATURA ROMANA CONTEMPORANA decat o suma de compilatori de text , unii indreptati catre un model al scriiturii model- exterior (neinteleasa si prost adaptata) iar altii inghetati intr-o ars-amandi plictisitoare si nepitoreasca(de genul : stii cum vorbea bunica mea?).
Dati-mi un romancier bun in limba romana si eu ma voi transfigura in cel mai mare sustinator al acestuia( A SE CITI RUSE...:-p).
NU sunt decat produsul final al tratamentului la care am fost supus de catre contemporanii mei scriitorii, m-au privit cu dispret , ca pe un retard caruia trebuie sa-I oferi totul cu masura si fara pretentii,ii dispretuiesc si ma intristeaza imposibilitatea lor structurala de a ajunge la un public ce le este in cea mai intima masura strain.
De aceea zic hai sa-I lasam pe ei scriitori romani in universul lor perfect si neobtuz , sa pluteasca straniu, anonim si strain catre un alt sens al vietii si noi sa ne traim viata , sa ne uitam la filmele ce ne plac, sa ascultam muzica ce ne reprezinta,sa citim blog-urile ce ne amuza, sa sarutam fetele care trebuiesc sarutate , pentru ca nu cumva sa le sarute vre-un altul.(u dig tzepi?)
Ps. Or sa fie surprinsi tinerii nostri confrati scriitorii de cat de vandute/citite/dorite sunt cartile scrise de ceilalti, de strainii aceia demni de dispret (se ocupa de kestii total inestetice si aiuritor de reale in cartile lor, daca poti sa-ti inkipui asa ceva), sau de succesul fenomenal de care se bucura proiectele ziarelor de a oferii in diferite zile o carte alaturi de ziarul respectiv.

(Eu care ma uit cu predilectie la filme imi aduc aminte, asa ca prin ceata ,ca la baza oricarui film se afla un”scenariu”, nu?)

Ma rog o foame ciudata imi sfasie centrii gandirii asa ca voi deschide un “torrent” si voi downloada un alt film , un pps. sau de ce nu o alta carte-vizuala.
O Foame Stranie, Ciudata ,Nefireasca…

De altceva.

IN CARE SA MA REGASESC!IN CARE SA MA REPREZINT!


golan

de ce nu intelege mihail poezia?

"singura evolutie posibila este evolutia amantei de plastic si cabluri electrice la bara"






Se cauta in contemporaneitate o revolutie a stilemelor , o nevoie atroce de autenticitate a expresiei artistice macina orice creator...apare astfel o dihotomie a intelegerii expresiei artistice una pentru critica de arta alta pentru publicul larg.Pe de o parte opera de arta , incifrata ca un rebus, care necesita in mod expres efort intelectual din partea receptorilor , pe de alta limpede ca si cristalul , directa si lipsita de ambiguitati.
De cele mai multe ori ambiguitatea express dorita din pacate ascunde snobismul intelectual , impostura artistica , aristocratia gustului.Se cauta si doreste in mod express o formula mereu noua a expresiei artistice , care ajunge prin obsesivitate sa destrame mesajul artistic si chiar tehnica artistica trimitand opera de arta in vicinitatea expresiilor ermetice si a jocurilor deductive.Scotand-o in mod iremediabil din imperuiul artei , exiland-o in cadrul expresivitatii non-artistice.
Si mai grav nevoia artificiala de autenticitate si lipsa reala de talent transfera obiectul artistic in zona , surprizei , a socului , a violentarii receptorului , a agresivitatii si vulgaritatii.O literatura de tip terorist care isi propune sa adanceasca angoasa receptorilor , sa provoace dezgust si chiar repulsie.O arta minora este aceea care supune intuitia artistica si nevoia de echilibrare estetica unor jocuri indirecte , sociale de cautare a celebritatii.O lume a vulgarului gratuit si al monstruozitatii artistice sociopate.O lume artistica in decli si bolnava in ea insasi din lipsa de talent real si expresivitate autentica.
Nu consideram in mod manierist si academic ca anumite expresii sunt triviale , nu exista un limbaj artistic anume...toate formele de expresi si toate sintagmele sunt permise atat timp cat nu deviaza spre terorism si angoasa , spre repulsie si scarba.Folosirea iconica a unor expresii care tin de scabros, alienatie si boala , doar pentru a conferii unui obiect artistic o motivatie in plus de a exista , sau un plus de atentie nu poate decat sa deraieze experienta artistica spre derizoriu si gratuit.
Creaturi vermiculare , articulate stramb , angosate de preeminenta imaginii si unui marketing virulent , lipsite se sens si unidimensionale isi multiplica artistic structura alienanta oferind-o receptarii publicului drept forma de expresie artistica.
Miza jocului este in fapt una singura , valoare sau succes , si mai ales modalitati de a accede la acest asa zis succes social prin instrumente de expresie artistica.Nu obiectul de arta primeaza cat modalitatile cat mai directe de a accede la un succes social .Orice modalitati de a infaptui aceasta sunt permise , orice cai sunt incercate .Este aceasta produsul unei neglijente sociale , a unei indolente creative , a unei superficialitati expresive.
Arta nu se poate subsuma ca inteles al demersului creativ in mod absolut nici uneia din cele doua perspective.

de ce nu intelege mihail poezia?

"lipsa nevoilor naturale naste monstrii consumisti"


Si mai ales nu exista timp.
Nu exista timp pentru maturarea unui nou tip de expresie.
Totul este facut in graba , experimentul in sine devenind scop , iar nu mijloc , cum ar fi si normal , pentru constructia unei modalitati de expresie artistica.
Traim intr-o lume a blazarii , a jumatatilor de masura , a inconsecventei si a inconsistentei.
Democratia sociala este inteleasa ca democratizare a expresiei artistice si astfel toti devenim poeti , romancieri , artisti plastici , mediocri si lipsiti de mesaj.O uriasa inflatie macina rafturile fiecarei librarii.Se reproduc anual milioane si milioane de artisti , Iar Arta se stransforma in mod insidios in arta.Capodopera nu mai exista , ci doar mici creatii artistice efemere si lipsite de substanta , ce populeaza universul prin multiplicare voita si nenaturala cu lipsa de sens, coeziune si valoare.
Milioane de poeti pentru milioane de ganduri.
Expresia mult dorita a comunismului "nu va mai exista pictura ci doar pictori" s-a implinit.
Ce rost mai are intr-o lume pragmatica , decisiv dinamica si haotica , a relativelor absolute si subiectivitatii egoiste pana aproape de asumare individuala , manifestarea unei stari de spirit reflexiva si contemplativa prin excelenta?
Cine mai are rabdare sa caute un inteles voit ascuns intr-o lume a solutiilor directe si imediate?
Mai este nevoie de umanitate intr-o lume a gagdgeturilor si retelelor de socializare.
Atat poezia cat si arta in general nu devine altceva decat un lux , un ornament pretios , straniu si strain unei umanitati cu interese si mobiluri axate pe o practica sociala imediata si masurabila .
Succesul social devine unul direct si absolut utilitar , se bazeaza pe rezultate imediate . cuantificabile financiar si obiectual.
Nimic nu este si nu trebuie sa fie gratuit , ori tocmai asta reprezinta expresia artistica , gratuitate ridicata la rang de necesitate , care se naste dintr-o reflectare indirecta a realului fara a-l reda in mod direct cat mai degraba simbolizand-ul in mod indirect si conotativ , grefata pe o expresie axiologica infectata emotional.
Nu mai exista rabdare , iar cum arta este in genere ambigua , multiinterpretabila , ocolind exprimarile directe cliseele imagistice sau verbale se situeaza clar in afara sferei de interes social.
Tocmai ambiguitatea intrinseca a modalitatilor de expresie artistica paveaza drumul catre inflatie , sunt folosite in contemporaneitate toate modalitatile de expresie , orice forma de expresie singulara si gratuita se doreste incarcata de nobletea unui gest artistic , zilnic se nasc si mor in mod anonim mii si mii de artisti.
Ce poate fi mai idiotic decat asta?

de ce nu intelege mihail poezia?

Intr-o lume a mutatiilor rapide , a vitezei perceptive si de reactie omul si umanitatea par din ce in ce mai supuse unei claustrari fictive din punct de vedere social.Omul se trasnforma din ce in ce mai mult in subiect al statisticilor , simpla valoare matematica ale unor comportamente de consum.Victima directa a unor nevoi nespecifice si create in creuzetul magic de marketing al marilor corporatii.
Omul se indreapta progresiv catre statutul de addenda a nevoilor de consum , simplu artefact al produselor expuse vanzarii si folosintei.Statutul social este oferit de gadget-urile si obiectele economice de care se inconjoara.Axiologia se transforma intr-un sumum al puterii de acumulare de obiecte nu neaparat folositoare cat mai ales definitorii unei prosperitati economice determinate de puterea de cumparare.Idealul devine astfel un index cat mai lung de artefacte si obiecte cumparate si aflate in uz de catre un individ la un moment dat.Eroic este sa poti sa cumperi cat mai mult si cat ma nou.Umanitatea renunta pe zi ce trece la nevoia de cunoastere si investigatia intelectuala in detrimentul acumularii progresive si bezmetice de cat mai multe obiecte.Sentimental nu mai poti fi legat decat de play-listul noului tau i-pod , de ultimul nivel al rpg-ului jucat , de ultimul avatar pe care il cresti si dezvolti cu atentie si iubire.
Care ar mai fi atunci rostul artei?
Cui se mai adreseaza ea?
Si mai ales mai comunica oameni in mod natural?
Profetiile despre moartea artei , frecvent intalnite in secolul trecut , revolutiile tehnologice cu un ritm de maturare din ce in ce mai scurt , au transformat expresia artistica de cele mai multe ori in chiar opusul acesteia.Spiritul de fronda , revolutia artistica se manifesta de cele mai multe ori printr-un proces de negare absoluta , in care chiar ideea de arta este combatuta.Paradoxal artistii creeaza obiecte anti-artistice , dislexii expresive care de cele mai multe ori nu depasesc nevoia de independenta a obiectului artistic de toate celelalte obiecte produse de umanitate.

Parintele Cleopa - Despre rugaciunea inimii (Part. 1)

de ce nu intelege mihail poezia?

Ne trezim deseori la marginea unui abis neexprimat , plin de amaraciune si nostalgii , pentru oameni pe care i-am cunoscut , actiuni pe care le-am indeplinit , dorinte neimplinite...evadam din fata oricarui tip de angoasa , ne inspaimanta suferinta personala , cautam cu ardoare o lume eugenica , simpla lipsita de senzatii si ne afundam pana apropae la mistuire de sine in retelele fermecate ale unui univers virtual si artificial.Ne construim un univers al satisfactiilor inchipuite , multiple personalitati multiplu fatetate , fara efort putem fi aproape orice , iar relatia noastra cu poezia devine nimic altceva decat regasirea intr-un spatiu al repetitivului , spatiu comun , lipsite de creativitate si vointa.Traim intr-un mediu indirect si lipsit de responsabilitate , iar orice poetica trebuie sa ne fie intrutotul asemanatoare , placida , fixa , lipsita de asperitati si autenticitate.Erzaturi artistice ale unor secole trecute , poezie in forma fixa , in care forma devine norma formatoare , rime uzate , sentimente generale , o forma de manea artistica. Definim poeticul prin prisma propriei noastre indolente si incapacitati creative , oferim valoare pastisei si epigonismului . O lume a poeticului de tip copy-paste , in care cu cat un model de exprimare este mai generic si mai comun cu atat o intelegem mai usor.O lene a implicarii , o forma de subiectivism hedonist in orice interpretare.Inflatie si neputinta, iata chipul nouii literaturi si a criticii aferente.Toti scriem poezie , ori poezia fundamental tocmai prin aceasta se defineste in relatia ei cu alte forme de exprimare artistica , prin autenticitate , originalitate si functie direct-exploratorie a unei limbi date.Ne ferim de nou , de neincercat , de orice exprimare ce implica efort in lamurirea unui inteles , transformam arta intr-un bun comun , si implicit perisabil , o poetica consumista si consumatoare , o poetica de tip produs.



Vorbim aici despre o generatie de revolutionari incapabili sa infaptuiasca o revolutie , prea obositi sa o faca , prea lipsiti de coeziune interioara si motivatie , pe jumatate revoltati , pe jumatate adormiti , epuizati cu energiile stoarse de explozia fermecatoare a magnificelor noi-medii.Ogeneratie a unei revolutii personale , angosante si opresiva , subiectiva in cel mai inalt grad , de o cumplita si socanta interiorizare , lipsita parca de perspectiva si in afara oricarui tip de optimism constitutiv.