confesiunea raului iubitor

nu stiu...

sau mai bine nu vreau sa stiu ce vreau...

imi este teama de tine deja mai mult decat de fosta mea profa de latina
dintr-a patra...

o teama stranie , compusa jumatate din adoratie jumate din respect...

nu stiu ce as putea spune sau face in asa fel incat sa nu te supar...

desii cred ca numai prezenta mea singura este de-ajuns sa te irite si sa te
enerveze...
o pozitie foarte naspa, asta a mea...

pe de o parte teama mea launtrica si de nezdruncinat de sentimente si de tot
ce poate aduce cu sine estetica vie si bolnava a unei iubiri...

frica de pierdere si disipare a fiintei , de renuntarea la tot ce este mai viu
si mai adanc in fiinta mea , la tot ceea ce reprezinta fiinta mea din punct de
vedere rational , o renuntare la sufletul meu mai mereu viu si mirosind a
curiozitate si cunoastere conceptuala , pemntru cel ce am fost in urma cu
foarte multi ani...

te iubesc si nu te pot iubii in acelasi timp...

cumplit si obositor paradox nu crezi?...

obositor si inutil atat pentru mine cat si pentru tine...

nu vreau si nu am vrut niciodata sa-ti creez vre-un tip de discomfort , insa
intr-o lume hada si alienanta in care orice dragoste vie si libera , lipsita
de echivocul sexualismului atroce si al tehnicilor absurde ale negocierii ,
trocului si manipularii , o lume in care tinerii renunta din ce in ce mai des
la esenta vie si beata a parcurilor mereu extatice de miros si verde , devine
un monstru inutil si chiar uneori absurd...

nimic mai ciudat decat sa nu mai respectam vietatea asta numita sentiment si
suflet , atat de instrainati noua insine suntem in zilele acestea ale Imaginii
si Seductieie , incat atunci cand ceva viu si bland se misca in noi suntem
speriati si chiar ingroziti...

exista pana mai nu demult relatii de dragoste platonica intre doi oameni si
aceasta parea un lucru normal...

insa nu si astazi cand intre doua persoane de sex diferit totul trebuie sa
coboare in bestiar si in arderea sexuala a fiintei...intr-o pasiune
mistuitoare si violenta ce trebuie neaparat mistuita...

nu stiu cum dracu s-a ajuns la asta si nu pot intelege oamenii acestia din
jurul meu care , mai mereu cu ochii goi se lauda cu fecioarele (intotdeauna
nenumarate ) pe care le-au insulitat...dar al caror nume ai sa razi deseori
l-au si uitat...

fara indoialal ca desele mele reverii la vederea chipului tau , nu fac decat
sa inrautateasca o situatie si asa neclara si intr-o oarecare masura
inspaimantatoare , sa-l vezi pe ochelaristul ala cu un comportament bizar si
violent balosind cu o privire moale de meduza la fiecare miscare a ta fara
indoiala ca nu este un spectacol pe cinste...

si fara indoiala ca nici o fata intreaga la minte nu si-ar dorii asta...

dar vezi tu , EU SUNT UN TIMID , o sa razi , dar asta sunt uin apropierea ta,
cel mai idiot si timid copil de noua ani , varsta la care am refuzat rational
si pe deplin constient maturizarea mea sentimentala...

nu conteaza ceea ce stiu , nu conteaza fostele mele relatii , intotdeauna
superficiale si manipulative, nu conteaza nici macar sensibilitatea mea
sporita , nu mai conteaza nimic...

SUNT BLOCAT>>>

ca o tampita de drosophila melanogaster leganadu-se hai-hui si idiotic-inocent
in panza unui crud paianjen...

mi se inclesteaza maxilarele , si incep usor , usor din ce in ce mai ferm si
mai convins sa ma dipretuiesc pe mine , pentru lasitatea -pe care intotdeauna
am urat-o- , pentru teama-pe care intotdeauna am dispretuit-o-, pentru
timiditatea-de care intotdeauna am facut misto-, pentru sentimentul-de care
intotdeauna m-am temut cel mai mult- , si sa injur...

O Reactie Intradevar MATURA, n-am ce zice...

dupa principiul firesc si obtuz , noi nu suntem de vina ci ceilalti sunt de
vina...
deci care va sa zica , nu sunt eu de vina pentru ceea ce mi se intampla ci tu
, nu eu sunt cel timorat si dominat de tine , ci intr-un mod nestiut , pervers
si insinuant tu esti cea care determina in mine atari reactii...

TU ESTI DE VINA!"

eu sunt inocent ca un ghiocel proaspat rasarit din iarna , ca o gazela moale
sub gura cruda a unui nestiut si salbatic leu ,ca un ibis prabusindu-se in
mare ...

si astfel iacata ca in afara oricarei credinte a mea personale cum ca as fi
capatat in timp un dram de intelepciune ma gasesc pe mine reactionand ca cea
mai perversa si insignifianta fiinta umana...

asta tine de instinctul de supraviatuire si de respectul de sine, o alta bomba
specifica acestei futile si inutile conditii umane...

acestea fiind spuse voi revenii la fiinta fictiva , de unde nu exista riscul
niciunei tandre injuraturi , dar nici a unei idioate si inutile sperante...

Dante a spus pe undeva "Lasati orice speranta, voi cei care intrati!" , cred
ca se referea la ceea ce mi se intampla mie...

ma rog asa o fi...

strigatul bland al raului iubitor

unu
Ka o panza...
Doua fluide rosii,
rasucindu-se...
Rasucindu-se...
Aripi kalde,piele
intinsa in zbor...
Plutire ,aer,
sange
si suflet...
Aer!
Aripi stralucind
intr-un misterios
kontra-timp,
prizionier al sekundei,
kaptiv intr-o zbatere...
Iubita!
Un vis?
O sine-ucidere.

doi
Eu sunt o umbra
mirosind a pietre...
Tu esti un fir
de iarba...
Invatand ploaia
sa rada...
Eu o indepartare,
tu o distanta...
Intre noi un vis.
Sti tu ka zidul
este o rutina
a fricii?
Ka numai impreuna
putem
respira prin aer.