ea se afla mai inaintea tuturor lucrurilor...poate fi orice, oricand si oricum si poate ceva mai mult...este sensul existentei mele si a oricarui barbat in general,fara ea se pare ca nu putem traii si alaturi de ea viata ne devine uneori un dulce si dureros de bland calvar...imaginea noastra in oglinda, mama a misterului, intersttitiu afectiv, strigat, lesin, foc si apa, mereu aceeasi si intotdeauna altfel, obiect al adoratiei noastre si inteles absolut al regnului masculin in general...numai cu ea de mana putem noi invata moartea zilnica si renasterea fermecatoare de a doua zi...
...peste tot si niciunde ea ne asteapta zambind, necrutatoare si blanda, fermecate si inocente victime...
ne hraneste visele...
din noi hranind nostalgia faptului ca am putea devenii intrucatva mai blanzi, mai buni, mai intelepti...
mai ceea ce niciodata nu suntem...
dar am putea devenii...
asteptare
rasuceam
padurile
pa pantele
domoale
ale raului...
dealuri neinchipuit
de verzi
si moi,
imi umpleau sufletul
de primavara
si respirare...
milioane de cai
im alergau fruntea...
si zambetul imi mirosea
a leoparzi
incordati la panda...
atunci te-am vazut,
atunci
pentru prima oara
te-am vazut...
si am plans
radacinile jilave
ce-mi tasnisera din
coapse
tintuindu-ma locului
acolo sub zborul
umbrit al pasarii.
au trecut
au trecut precum
cirezile uriase
ale bivolilor
alergand peste o stepa
tainica si uscata
in cautarea merelui rau...
au trecut...
fara sa lase nici o urma
si de neoprit
catre limanele fericirii
si uitarii...
catre merele ocea
al tristetii
au trecut,
lasandu-ma singur
si in mirare...
oare au fost,
oare vor mai fi?
bestia
bestia sta
ascunsa
si incatusata
in mijlocul orasului...
cu ochi de piatra
si de foc,
bestia ne asteapta...
in spatele fiecarui copac,
la capatul fiecarei
strazi...
acolo...
numai tinandu-ne de mana
putem
sa infrangem bestia
descatusata
sub fruntile nostre
gravide si grele
de intristare...
ca o parere
plutind pe strazile
orasului,
umbra ta
ca o parere...
printre noi copii
acestui secol
uzurpat de tehnica
fricii
si florile ciudate
ale spaimei...
ascunzand lunii,
sufletul
si cerului hain
restul de aripi...
treci printre noi
ca un vis
stralucind a ploaie
si a martiri
rasfirati in arena
atroce a realitatii,
sfasiati bland
de coltii amintirii...
ca un dans,
ca o intristare,
de neatins
treci
printre noi,
copii goi si
inutili
ai uimirii firesti
ca am fi vi.
caravana
caravana a pornit,
mii de saltimbanci,
aruncatori de flacari,
magicieni
si pitici...
un fast!
caravana inainteaza
prin desertul mintii
spre un soare
indepartat
si covarsitor...
mascarici, pantofi scalciati,
palarii viu colorate
si trupuri incinse,
elastice
mirosind a zambet
si moarte...
dincolo de misterul
parcului primului
sarut,
in spatele privirii
iubitei,
pe fundul cestii de
cafea,
mirosind a inutil
rasarit,
caravana
a pornit
inspre niciunde
de nicicand.
un fast
al iubirii,
un dans indecent
si inutil
in jurul propriei
fiinte.
cautare
mereu, mereu,
mereu,
strigandu-te prin lume,
ceasurilor moi ale
buzelor,
buzele mele rasfrangand...
speriat si haituit
de leoparzii
secundelor
din carnea mea vie
muscand...
in genunchi,
o reverenta si
poate mai mult...
iubita urmeaza
sa se nasca...
strigandu-te
din miezul uscat si
aspru
al unei clepsidre
trupul meu reflectand...
chipul meu
intre marile lacuri,
albatros
planand un nou
sens padurilor
de margean si
sange...
inalt si sigur,
calarind marele erg
al brizei...
in cautarea unui apus
mereu indepartat,
niciodata atins...
ca o mirare
mereu plutind
altfel
suprafata suferinda
si vie
a padurilor rosii...
ca o mirare
in niciunde
cazand,
dinspre niciunde
rasarind...
apusului perfect
si nostalgiei
razand.
contemplare
astept
pe marginea oceanului
un rasarit
ce nu are sa mai apara,
in nisipul de aur
moale
si mirosind a zbor,
in rflectare...
am aici langa mine
o fata...
cu ochii albastrii
si vise
in destramare...
stau,
parca fara sa fiu...
intins
in nisip...
un rasarit astept,
indecent
si insolit...
un rasarit printre lucruri,
si buzele ii sarut...
daca
miroase a stele
si a praf
desertic
fruntea mea ingandurata...
daca tu crezi
ca eu nu am
invatat sa iubesc
altfel decat
cu inima...
daca tu sti
moartea mea
in vastele spatii
ale insingurarii...
miros a spinare de cerb
si a tipat
luminos
de luna
prelingandu-se
in colturile
intunecoase
ale camerei...
daca tu
nu ma saruti
pentru inca o
clipa.
ea
ea este ca o regina,
pluteste peste zambetul
tau ca o nostalgie...
ea stie tot
ce trebuie stiut,
ea rade...
ea iti spune numai
tie pe nume,
si celorlalti...
ea este intelesul
ascuns la luminilor vi
ale orasului
in noapte,
ea este sensul soarelui,
pasarile pentru ea zboara
mai inalt
si muntii sunt mai gravi...
ea este mai inainte
ca tu sa stii
toata intelepciunea
si mai inainte ca tu sa
o saruti ea te invata cu
tandrete
si gingasie
despartirea...
ei sunt
ei sunt undeva
in padurile de otel
ale instrainarii noastre...
asteptand....
asteptand....
mirosind , la panda
umbra vie a
fricii noastre...
alergam, alergam
moale si fragil
prin padurea grea si violenta
de atel,
ne strecuram
cu grija sa nu ne ranim
de sangele aspru
al privirii lor...
acolo.
astepatnd....
asteptand....
sa cadem
si sa renuntam.
este un timp
este un timp
in care invatam
sa murim de la
firele gratioase
si de iarba...
un timp in care invatam
sa traim
de la atrocitatea grea
cuprinsa in ochii
de vultur
si grumazul incordat
al unui lup,
la panda...
este un timp al rasului,
de la pietre
si un timp al lacrimii
rasfrante in oglinzi
de nisip...
este un timp in care
sarutul nostru iubito
se transforma in indecenta,
un timp al statuilor
de aur din Gradina
in mod bizar
copacilor vorbind.
fiinta ungherelor
fara sa plangi,
fara sa razi...
tarandu-te
prin sarma ghimpata
a vietii,
ca o soparla
brusc trezita din visele-i
jilave
de fermecatorul soare...
doar tarandu-te
cu grija printre lucruri
sa nu te ranesti...
auzi tipetele
copiilor nenascuti
murind in tine...
in campia florilor...
in campia frunzelor...
in campia ploilor...
doar te strecori
cu grija
ca nu cumva sa
ucizi frumusetea unei
lumi
ce nu-ti mai aprtine...
pe fruntea
de piatra
a lumii
ca un sarpe...
mut urland:
odata am fost
de carne
si am iubit!
te tarai.
firesc
te simti bine, stai bine asezata pe, scaun?, o intrebi cu ochii in lacrimi...
iata suntem
pe autostrada
cruda
si aspra
a fricii...
pasari albastre
in plutire
indolenta
cuprind intre
aripile lor
cerul....
ma mai iubesti?, o intrebi
si privirea ta
se incarca
de toti muntii
si toate oceanele,
de indepartarea
insingurata a
stelelor...
de orbirea muta
si surda
a sarutului.
front...
asteptand sa se ridice
din multimile anonime
ale soldatilor rapusi
in razboiul crunt al
copiilor
cu mintea vrajmasa
a parintilor
imbatraniti de-intelepciune...
stang!drept!stang!
drept!
ritm indecent
pravalind
carnea noastra vie si mirosind
al iubitei sarut...
asteapta,
marele general
cu ochii goi
si zburand peste campia vasta
a pierderii noastre
precum doi vulturi
crunti,
mirosind a sange
si vid...
sa ma ridic...
cu greu,
mai intai in genunchi
si mai apoi
in varful aripilor...
imi va spune razand
cu gura lui hada
si intunecata
in timp ce imi va reteza
violent si satisfacut
penele:
Te invat zborul,
acum!
Zborul invers!
va hohoti
Marele General
mangaindu-ti fruntea
iubito.
Inchide-ti ochii
inchide-ti ochii,
doar inchide-ti ochii,
jocul este gata sa inceapa...
eu te voi lua
de mana
si vom parasii
campiile vaste
si stranii ale lumii...
vom uita de copaci, de pasari,
de soare, de tropice, de furnici
si chiar de ecuatorul
de lapte al sarutului...
doar inchide-ti ochii...
si vom uita...
tristetea
pentru un zbor...
indemn
ia-ma cu tine
in camerele noptii,
acolo unde este atat
de bine
si de cald...
arata-mi intelesul
lucrului
in plesnet de sange...
ia-ma
cu tine...
si abandoneaza-ma
stelelor
ca pe cea din urma ploaie
a lunii mai,
ca pe o nefolosita
aripa
la malul oceanului.
interior
camera mea este goala
acum
si sigura...
nu se afla nimeni
si nimic
infricosator
in colturile
ei intunecate...
doar umbra.
doar amintirea incetosata
a trecerii tale,
cum o parere
in secundele tainice
ale nostalgiei
mele vi
si de piatra.
ma asteapta
ma asteapta niste
prieteni,
mereu razand
in fata lumii
crude si violente...
nu sunt singur
acum
cand aud urletul
de agonie
al pescarusului
zdrobindu-se lucid
de suprafata taioasa
a oceanului...
la malul marii
in casa verde ei
ma asteapata,
razand...
nu sunt neinsotit
iubito,
si acum pot sa plang
moartea fabuloasa
a uimitorului
pescarus
pe falezele albastre
si lichide
ale finalului nostru
sarut.
mereu
mereu sa te inchini
verdelui
cu soare
si rosului cu aspra si amara
sarutare...
nu stii ca ea
te iubeste
asa in felul ei?...
esti cumva singur,
esti cumva speriat
si sufocat de marele
ocean al durerii
si uitarii?...
inoti cumva parca
impotriva curentului
si esti aproape
inecat in marea
lacrimilor
si amintirilor?...
ea te iubeste,
asa cum numai ea stie
sa o faca
cu otel si piatra...
cu strigate
si zambete...
ea este numai
si numai pentru tine,
altfel ar inceta
sa mai fie.
migratie...
am navigat
in lungile barci
de aur si os
inspre sfarsitul oceanului
si al realitatii,
cu priviri bete
si pierdute...
am navigat purtati de
privirea ta iubito
spre sfarsitul
timpului,
pana la insulele
de marmura si oricalc...
acolo in campiile
secrete
in care tu ,numai tu
ne vei saruta
pe frunte
pentru a putea
capata aripi.
monstrul
eu sunt un monstru,
neinceput
si parca neterminat
in acelasi timp...
respir nori
si miros oceane...
in mine toti pestii
se fac pasari,
si pasarile crude
se hranesc din leii
unui desert
ascuns...
pietrele curg
iar marele fluviu
straluceste de stele...
in mine.
sunt un monstru
hranindu-ma naiv
din restul
viu
al zambetului tau,
ca o rascumparare.
naufragiati
plutind pe marile
aprige
ale lumii
in cautarea unei nebanuite
Ithaca...
mereu rasucind
vantul
si aripile intinse
ale egretelor
in amurg...
de aici in niciunde
ratacind
in orizontul lichid- albastru
si trist
rasfrangandu-se intr-un altul
mai intins,
aproape mirosind
uscat a dune si infinit...
plutind mereu si mereu
la umbra marilor Aripi
in cautarea unui pamant
trist
de pasirea asteptarilor
tale
iubito.
necunoscutul
cine ma asteapta
indaratul usii
de bronz
a inimii mele de piatra
si frunze?...
cine este
acela care-mi mai
stie numele
si chipul?...
cine este cel
care imi saruta iubita
in fiecare dimineata
deasupra aburitei
si dureroasei cesti
de cafea?...
oare nu cumva eu
mereu
si in fiecare noua zi
un altul?
neputinta
apa curata
a fantanii
prelingandu-se viu
pe obrajii
de marmura ai
fecioarei...
mainile mele de otel
si piatra,
incercand...
incercand
sa-i cuprinda
tamplele...
buzele mele
de lame si gheare
respirand-o
intr-o magica
si devastatoare suflare...
umerii de foc,
coapsa de ger,
tampla de spaima...
incercand sa o
cuprinda,
cum in fiecare dimineata
un
un indepartat
si abia amintit
nostalgie
m-ai luat de mana
si mi s-au infipt,
atunci,
toate fiintele
de ciocuri
fixe
si gheare
in inima...
soarele plutea beat
ca o luntre
in oceanul albastru
si scamosat
de vutluri,
iar eu
nu mai puteam
decat sa te privesc...
eu nu mai puteam
decat sa te privesc
si sa miros
marmura vie
a tamplelor tale.
vis.
pastel
noaptea se coboara
peste fruntea noastra,
aici in fata
copacului,
sub umbra lui
plutind cum un vag
mister
al lumii...
cerul este o apa
neagra,
in care suntem gata
sa ne prabusim,
tinandu-ne
de mana...
si respirand
cu buzele altuia,,,
mereu cu buzele
unui altuia.
perspective
ma uit la tine
cu ororlogiile de bronz
ale lumii
ticaind...
te urmaresc in gradina
de piatra a
statuilor de carne
dospind...
in mijlocul indecent
al parcului,
in miezul lui fierbinte
mirosind aspru
si bland a sarut...
te urmaresc...
itit stiu chipul,
asa cum am invatat
crudul zbor
de la tandrii si generosii
vulturi...
ma uit la tine
si timpul lumii imi sfarama
inima
cu lacrimi grele de bronz
stralucind
in mecanismul
rece
si viu
al unui orologiu.
pierdut
in genunchi
in fata ei,
doborat si fara
inteles
precum un sfincs
incatusat de o gravida
lapis-lazulli,
piramida...
pierdut...
stralucind...
de o lumina noua
si
amara...
imi iau iubita de mana
si-i spun:
exista riscul
sa nu ne mai stim numele,
se prea poate sa nu mai
stim unde incepe unul
si unde se sfarseste
celalalt...
nisip aspru
si fin...
auriu...
plutind ca niste
incatusati fluturi
pe fruntea sfincsului,
ne sunt privirile...
portret
ea se compune
din amintiri
si din vise...
este aceeasi cu imbratisarea
marii,
cu zvacnetul pastravului
de argint,
in inima muntelui,
miroase a iarba strivita
si a stele...
ea este inaintea fiecarui
rasarit,
o constanta,
inapoia fiecarui apus,
o nostalgie...
trupul ei este de
marmura si carne,
bratele gingase
cum magnoliile dupa
ploaie...
miroase
a uitare...
fruntea ii este
de alge,
si zambetul
un bland ocean
in care ma scufund...
in care ma ascund,
fara indurare.
prezenta
as putea fi viu
pentru inca o vara,
as putea mirosii
trecerea matasoasa
si incinsa
a uimitorilor
bivoli
negri
strapungand cu dragoste
tarmul aspru
al unei intinse prerii...
ca un flux,
caruia nimic nu i
se poate opune...
ca un rasarit
de nestavilit,
peste lucruri...
as putea locuii in
pietre
si intre umerii
fecioarei...
as putea fi,
inca o vara...
inca o vara...
pentru tine,iubito.
primavara
trebuie sa iubesti,
mi-a spus...
trebuie sa saruti,
locul acesta tainic
al rostirii,
mi-a zis...
si ma tinea de mana
cu gingasie
de parca m-ar fi tinut
de aripa
un cer albastru,
deschis de martie...
trebuie sa mirosi
ca firele de iarba,
sa razi precum izvorul
acela din livada bunicului
de dupa primul dezghet...
mi- a zambit ea,
calda si vie...
impotriva gheturilor
adanci naruind
in mine
un suflet
de piatra
inspre imaculate
piramide de nisip.
renuntare
de ce ti-ai
aruncat visele
atat de departe,
de ce m-ai uitat
pe mine
cuibarit la sanul
realitatii,
sasaind
ca o cobra regala
si de apa,
hranind
inutil
focul viu
al marilor piramide
de frica si nisip?...
de ce ti-ai alungat
visele
si amintirea existentei mele?...
eu cui voi mai fi,
eu cum voi mai fi...
plutind gravid
in zborul impersonal
al gratiei
de martie si a randunicii
de piatra?
indemn
apleaca-ti fruntea
intinde-ti mainile
caus
pentru a cuprinde
ploaia
in imbratisare...
in mlastinile tristetii
niciodata
sa nu poposesti...
niciodata sa nu asculti
tipatul
mut al piramidelor...
nu intra in teritoriul
sfincsilor
hranindu-se atroce
din leii
gandirii...
renunta,
acum cat mai este
timp...
pentru a nu ma face
de piatra
si durere...
pentru a nu incerca
iarasi saltul
pana acolo
la indepartatii vulturi,
impartasindu-ma
cu gheare.
simetrie...
privesc prin
oglinda,
rasucindu-ma in mine
insumi...
pierdut
pentru totdeauna
pietrelor
si tuturor lucrurilor
fixe
si imutabile...
sunt ca o apa,
sunt ca un ocean
nascandu-se viu
din gurile de varsare
si din fluviile de aur...
vertebra dinamica alumii
mereu pulsand
in miscare...
privesc...
din ce in ce
mai adanc
in oglinda
sperand sa te gasesc
in spatele fruntii mele,
ascunsa.
solutie...
ultima solutie este o uimire,
mirosim a ecuator
si a gravitatia pietrei
in nisip...
a mustrare cruda
de vant
si a pocale
de fericire rubinie
si aspra,
imprastiata peste masa
verde a prieteniei
si amintirii...
auzim parcurile rasucindu-se
tandru
intre bratele tinerilor
in imbratisare...
vad cu pasari
si vulturi,
privirea imi este de aripi,
de ciocuri si gheare
si ma tem sa te ating...
mai bine cu o uimire,
decat cu un crud
si violent sarut.
stiu
stiu ca gradina
este departe
si arhanghelii
si-au stins
zborul
in rugul curat
al unui soare
de iunie...
stiu dealurile
copilariei
mele
s-au aprins...
caut frica ta
ascunsa
in fundul cestii
de cafea ,
in fiecare dimineata,
visand la tainica
gradina
a imbratisarii tale,
acolo unde ingerii
hranesc
firele de iarba
victorioase in razboiul
zapezilor
si al ghetii.
Strainii
ce fac ei pe strazile
luminoase si
viu colorate
ale orasului pierderii?....
ce vorbesc ei
acolo
in casa de diamant?...
cu cine ,mai ales
cu cine se saruta
ei?...
pentru un nou cer
si pentru un alt pamant
mai luminos
si mai viu?
strazi...
plutesc peste strazile
bete ale orasului,
insingurat si abatut...
distrug orice lumina
si orice raset...
privirea imi este
gravida de-o
stanca...
pe strazile pustii
ale orasului nebun
si violet,
strapung noaptea
ca un cutit...
in liniste
si neabatut...
bantuit de-un suflet
viu,
si de gheata aprinsa
a privirilor tale.
ucid.
te rog
te rog crede-ma
raul mi-a furat sufletul
in dimineata aceea
mirosind a rasete
si a piele intinsa
de copii...
da!da raul acela
moale si matasos
cum pantecul mamei mele
in copilarie,
mi-a furat sufletul...
si nu mai am ce sa-ti
dau
la schimb ,
pentru o iubire...
doar intins astept
raul
sa ma ia si pe mine
acolo unde mi-a dus
atunci , demult,
sufletul...
terminus
am stiut ,
calatoria era
aproape de sfarsit,
drumul se terminase
in buza adanca
si aspra
a unui abis...
reflectandu-ma,
amintindu-te...
vis de nisip,
vis de nisip...
atat de departata,
atat de moale,
atat de vie
fusese prabusirea mea
printre stanci
ca aproape
am zburat,
ca apropae pluteam
sfasietor
de lent...
gingas si violent,
in acelasi timp...
catre celalat tarm,
catre silueta ta
pierduta, incetosata
si in muta
asteptare.
toast
serpi plutind
la marginea
memoriei,
cupa este plina
de-un venin
dulce,
prietene...
hai sa o bem
si sa uitam
ca am fost candva
vii...
sa uitam iubitele stralucitoare
si zambetele
ispititoare ale stelelor...
numai sarutul,
numai sarutul
sa ne cuprinda
in tainica lui
imbratisare
alaturi
de magicele noastre
iubite,
chemandu-ne
acolo in departatul
si straniul taram
dintre stele.
Visatorii..
toti acum dormim
marele somn...
insirati pe vertebrele
curate ale marii campii,
sub un cer atat de albastru,
atat de indepartat...
in marele vis...
in marele vis...
aripi ne cresc din
albele si durele frunti,
iar stele se pravalesc
in privirea noastra beata
si intoarsa ...
toti suntem
in marele somn
plutind,
inaotand in oceanul
verde si luminos
al lui niciunde
si nicicum...
ne agatam cu disperare
de amintirea ta
pentru a mai respira inca odata
dulcele aer
de sub aripa pasarii aceleia...
la fel de grei
precum ploaia,
la fel de ficsi precum piatra
la fel de neobositi
dormim
in privirea ta,
sperand...
visul ca ai fi
imbratisand.
zeu
din oul pasarii aceleia
albastre
si plutind
in mijlocul cerului
aspru de nisip,
m-am nascut...
odata cu apusul
pentru un rasarit
rabdator
al lumii peste lume.
tacut
si de gheata,
strapungand firul de
iarba
cu durere
si frica,
rege peste paianjeni,
locuitor
al panzei
de argint...
m-am nascut...
iubita ma astepta
la tarmul libertatii
cu lacrimi si flori...
atunci m-am nascut
pentru prima oara viu
si de carne
invatand
tehnica secreta
a sarutului
si a mortii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu